Ea a pierdut notiunea timpului. Încã de la o vârstã fragedã, fragmente esentiale ale existentei sale au dispãrut în negura uitãrii, iar copilãria sa a fost marcatã de întâmplãri ciudate , pe care nu si le poate aminti. Nu-i rãmâne decât fantoma unor amintiri pierdute, si vietile irosite ale celor din apropierea sa – vietile prietenilor din copilãrie.Zambetele sincere i-au ramas totusi undeva in adancul inimii. Ele au ajutat-o sa continuie. Ele o ajuta si acum cand merge inainte fara o tinta anume. Acum, cand priveste in jurul ei vede alte zambete , unele nu la fel de sincere, altele chiar false ,perverse. Greu de spus ce vor ele. Usor de dedus ca vor ceva ce ea nu intelege.Ele vor totul, ea nu poate sa dea nimic. Nu poate pentru ca nu mai are de unde. Prin trupul ei nu se mai scurge niciun strop de afectiune. Si totusi felul lui de a zambi o atrage. Pare altfel, pare adevarat. Nu vrea sa il dezamageasca. Insa nu are de unde sa dea. Resursele i-au secat, iar el cere totul.
Traieste intr-o viata paralela. Lumea ei are 2 fete. Trecut si prezent. Parca amandoua derulandu-se in acelasi timp.
Dar de fiecare datã când ea schimbã ceva în trecut, îsi dã seama cã actiunile sale au consecinte neasteptate, dezastruoase, în prezent. Oricât ar încerca, nu poate crea o realitate în care sã trãiascã alãturi de el “pânã la adânci bãtrâneti”. Dar inceraca :)
