Cosmar

Ora 2:57. Ca de obicei.Eu. Prinsa in alta lume.

Sunt in camera mea. Ceva e diferit. Nu e camera mea cea de acum. E camera mea cea din trecut. Cea din copilarie. Inainte de a-mi schimba mobilierul. Inainte de a-mi face biblioteca.Inainte de a ma trezi. Inainte de intamplarile pe care mi le amintesc.Lucrurile din camera sunt puternic colorate. Putin deformate. Ciudat. Ma simt imateriala. Goala prin interior. Insa grea. Foarte grea. Ma simt rau. E ca si cum mi-as misca corpul cu incetinitorul. Si trupul meu ar fi mic. Iar capul meu imens. Nu pot sa ma uit in jos. Nu pot sa imi privesc picioarele. In camera se invart tot felul de oameni. Ii vad si nu ii vad. E ca si cum s-ar misca printr-un geam de sticla murdar.Ii aud ca niste fantome. Niste sunete neclare. Ca un mormait. Ca o zarva dintr-o piata ascultata la un radio defect.Lucrurile nu imi sunt clare. Inaintez usor. Deodata. In toata neclaritatea aceea ceva imi era clar. O prezenta. Nu o vad. Dar o simt.O simt ca si cum ar fi in realitate. Ca si cum toate simturile ar fi concentrate doar pe ea. Ii simt respiratia profunda. Ii simt ochii reci. Ii simt forma. Existenta. Culoarea. Rautatea. Insa nu o vad. Ma urmareste. Nu stiu din ce parte vine. Vine din toate partile. Se strecoara in mine. Prin toate firele de par. Printre degetele mainilor. O simt in palma. O simt peste tot. Ma cuprinde un feeling. Nu e al meu. E ca si cum m-ar obliga sa simt ceva. Un fior nici rece, nici fierbinte.Nici incet ,nici rapid.Nici dulce ,nici amar.Nici placut, nici insuportabil.Ceva nemaisimtit. Ceva de nedescris. Ceva pentru care nu s-au inventat cuvinte. Ceva neomenesc.

Deschid ochii. Sunt in camera mea cea de acum. Simt mirosul lenjerilei de pe pat. Imi simt inima batand cu putere in timpane. Insa nu vad nimic. Intuneric. Intruneric perfect.O indoiala. Poate nu mai sunt in camera mea. Dar mirosul... Si apoi. Ca din instinct incerc sa imi misc mana. Picioarele. Nimic. Sunt inerta. Imobilizata. Inima mea o ia razna. Ca si cum si-ar face loc prin piept sa fuga. Ma simt transpirata. Transpiratie imi uda parul. Pijamalele. Curgea pe fata mea. Puteam sa o simt. Dar nimic mai mult. Nici o alta simtire. Doar transiratia rece. Si bataile inimii. Dar totusi ceva imi era neclar.Toate sunetele imi erau diluate. Le auzeam ca pe niste benzi derulate inapoi. Ca si cum as fi amortita. Insa puteam simti ceva apasandu-mi pieptul.O tensune. Ceva care imi incorda muschii. Care ma facea imobila. O durere peste tot. Ceva care ma inspaimanta. Ceva care ma facea sa imi doresc moartea. Deschid gura. Plamanii si pieptul meu se incordeaza si ei. De data asta la comanda mea. Insa sunetul intarzie sa apara. E ca si cum ar ramane undeva in esofag. Incerc din nou. Si din nou. Ma strofoc din toata puterea sa strig. Sa ma pot salva. Insa dintr-o data. Ca printr-o strafulgerare. Totul revine la normal. Imi simt mana. Instinctiv imi caut telfonul ,il scot de sub perna. Ma ridic pe fund si apos rapid pe prima tasta. Lumina se reflecta in oglinda din fata patului. Imaginea mea din ea ma ingrozeste si apoi un sunet imi iese din plamanii cu putere. Un sunet de eliberare. Un sunet care sparge linistea si intunericul acelei nopti.

Ceasul telefonului arata ora 3:00.

Lacrimi fierbintii imi cad pe obraji. Ce a fost asta? A fost real?



Asculta mai multe audio Muzica

Aceeasi poveste?

E ca in povestea clasica? Un baiat vede o fata. Ii place. Ii zambeste. Se uita dupa ea pe coridorul liceului. Pune un prieten sa vada daca si ea se uita dupa el. Daca trece testul o abordeaza direct. Ii cere numarul de telefon. Vorbesc 2 zile. El o intreaba daca ar vrea sa iasa. Ea accepta cu placere. Iar intalnirea se termina cu spectaculosul sarut din fata casei. E aceeasi poveste?
Da.In mare parte.
Un baiat vede o fata.Doar ca ei i se pune pata. Ii place. Ii zambeste. Se uita dupa el pe colidorul liceului. El observa. Pune un prieten sa vada daca nu cumva se inseala.Dar nu se inseala. El o priveste idiscret ,dar persers. De fiecare data cand trece. De fiecare data cand vine. De fiecare data cand pleaca. Dar doar atat. Chiar daca a trecut atat de mult timp-nici nu mai stia exact cand s-au vazut prima oara-ei ii bate inima de fiecare data cand trece pe langa el, ca de obicei cu pasii apasati si un zambet fals sau o seriozitate accentuata. Atat de inocenta. Atat de nevinovata.Oare?
Care nevinovatie? Nevinovatia aceea pe care o afisa atunci cand se juca cu sentimentele altora? Atunci cand il face pe baiatul ala` si ala` si ala` sa planga dupa ea ,in timp ce zambea diabolic simtind ca lumea e a ei si poate face ce vrea? Nu, nu aceea nevinonatie.
Nevinovatia cu care se uita la el. In fara lui aparea nevinovata. Deoarece in fata lui era doar o alta fata si pentru ea sperantele ca ar putea sa il atinga vreodata in felul acela erau de mult pierdute.Iar gandul asta o facea sa il doreasca tot mai mult.
Asta nu e aceeasi poveste clasica. Nu. Sigur nu e.
Dar totul depinde de final:)



[Cat de puternica poate fi legatura dintre doi oameni care nu si-au vorbit decat din priviti?]

Scrisoare pentru tine.

Oare cat de important poate fi un cuvant?
Oare cat de important poate fi un singur cuvant, o singura silaba, doua litere:"Da"?
Oare cat de importante pot fi cuvintele mele?
Oare la fel de importante ca ale tale?

Deja vu.Inexplicabil.

Simt briza marii, plaja, mirosul algelor, uleiul pe pielea fierbinte, gustul de granita, machiajul din inaintea iesitilor.

Simt mirosul bradului, frigul insuportabil pe obraji, cozonac, ceai fierbinte de fructe de padure.

Simt caldura, transpiratia, lacrimile inexplicabile ale unui film, gustul de rondele cu usturoi,stadion-felie de "serpe" cu zahar-

Simt emotiile primei intalniri, fulgii de nea pe parul meu devenit alb, melodia mea preferata in casti.

Mintea mea este deschisa. Intra toate deodata. Nu stiu de ce, dar toate ma duc la tine. Imi faci amintirile sa curga.

Remember.Parca toata viata mea imi trece acum prin fata ochilor. Nu imagini. Emotii.

De ce viata mea trebuie sa fie atat de superficiala mereu?

Inchid ochii.

Te vad zambind. E cel mai frumos zambet pe care l-am vazut vreodata. Pe obrajii tai-gropite. Stomacul meu o ia razna.

Si vinovatia ...

Ma simt vinovata pentru ca atunci cand ma gandesc la tine, atunci cand te vad, ma cuprinde un sentiment de fericire incomparabil, de libertate, simt ca pot fi EU.

Si nu ar trebui sa fie asa.
Atunci cand te vad ar trebui sa las privirea in pamant, sa imi amintesc cat de josnica sunt, sa imi amintesc cum m-am jucat cu visele tale, cu zambetele tale.

Cu viata ta, care era relativ ok pana sa apar eu.

Eu:"Nu ma cunosti asa bine, s-ar putea sa ai surprize." Tu:"Ma risc"

Plang.

Liniste.

Ceas tampit. Il aud ticaind. Imi aminteste ca timpul trece, ca oamenii vin si pleaca.Eu raman tot aici.



As vrea sa spun "Iarta-ma".

Dar nu pot!Nu vreau sa fiu iertata.

Nu merit.

Dar, totodata, ma gandesc ca un "iarta-ma" inseamna de multe ori un "ramas bun".

Nu vreau asta!

Sunt inselatoare. Chiar si pentru mine insumi.

[So you never know, never never know,
Never know enough, 'til it's over love
'Til we lose control, system overload
Screamin' "No! No! No! N-No!"]