Actiune si reactiune

"Respiratia a inceput sa mi se accentuieze din nou, iar mainile sa-mi tremure- gata cu efectul calmant al dusului. Am inceput sa ma simt putin ametita si sa-mi fie teama.M-am asezat pe gresia recede pe jos infasurata in prosopul mare si mi-am pus capul intre genunchi. M-am rugat sa nu se hotarasca sa vina sa ma caute inainte sa-mi revin. Imi inchipuiam ce-ar fi crezut daca m-ar fi vazut asa de ravasina. Nu ar fi fost greu sa se convinga ca facem o greseala.
Iar eu nu ma speriam la gandul ca faceam o greseala. Deloc. Intrasem in panica pentru ca habar nu aveam cum sa fac asta si ma temeam sa ies din camera si sa ma confrunt cu necunoscutul. Mai ales imbracata in lenjerie frantuzeasca, Stam ca pentru asta chiar nu eram pregatita.
Ma simteam de parca ar fi trebuit sa ies pe scena in fata a mii de spectatori fara sa stiu vreo replica.
Cum fac oamenii asta - trec peste temerile lor si au incredere suprema in cineva cu fiecare imperfectiune si teama pe care o au - avand mai putin decat angajamentul absolut pe care EL si-l luase in fata mea? Daca nu ar fi fost EL acolo, daca nu as fi stiut in fiecare celula din corpul meu ca ma iubea la fel de mult cum il iubeam si eu - neconditionat si pentru totdeauna si, sa fim simceri, irational - nu as fi putut niciodata sa ma ridic de pe podeaua asta.
Dar EL era acolo, asa ca mi-am soptit cuvintele: "Nu fi lasa" si m-am chinuit sa ma ridic in picioare. Am ridicat prosopul si mai strans sub brate si am iesit hotarata din baie."
Zori de zi , Stephenie Meyer