Cosmar

Ora 2:57. Ca de obicei.Eu. Prinsa in alta lume.

Sunt in camera mea. Ceva e diferit. Nu e camera mea cea de acum. E camera mea cea din trecut. Cea din copilarie. Inainte de a-mi schimba mobilierul. Inainte de a-mi face biblioteca.Inainte de a ma trezi. Inainte de intamplarile pe care mi le amintesc.Lucrurile din camera sunt puternic colorate. Putin deformate. Ciudat. Ma simt imateriala. Goala prin interior. Insa grea. Foarte grea. Ma simt rau. E ca si cum mi-as misca corpul cu incetinitorul. Si trupul meu ar fi mic. Iar capul meu imens. Nu pot sa ma uit in jos. Nu pot sa imi privesc picioarele. In camera se invart tot felul de oameni. Ii vad si nu ii vad. E ca si cum s-ar misca printr-un geam de sticla murdar.Ii aud ca niste fantome. Niste sunete neclare. Ca un mormait. Ca o zarva dintr-o piata ascultata la un radio defect.Lucrurile nu imi sunt clare. Inaintez usor. Deodata. In toata neclaritatea aceea ceva imi era clar. O prezenta. Nu o vad. Dar o simt.O simt ca si cum ar fi in realitate. Ca si cum toate simturile ar fi concentrate doar pe ea. Ii simt respiratia profunda. Ii simt ochii reci. Ii simt forma. Existenta. Culoarea. Rautatea. Insa nu o vad. Ma urmareste. Nu stiu din ce parte vine. Vine din toate partile. Se strecoara in mine. Prin toate firele de par. Printre degetele mainilor. O simt in palma. O simt peste tot. Ma cuprinde un feeling. Nu e al meu. E ca si cum m-ar obliga sa simt ceva. Un fior nici rece, nici fierbinte.Nici incet ,nici rapid.Nici dulce ,nici amar.Nici placut, nici insuportabil.Ceva nemaisimtit. Ceva de nedescris. Ceva pentru care nu s-au inventat cuvinte. Ceva neomenesc.

Deschid ochii. Sunt in camera mea cea de acum. Simt mirosul lenjerilei de pe pat. Imi simt inima batand cu putere in timpane. Insa nu vad nimic. Intuneric. Intruneric perfect.O indoiala. Poate nu mai sunt in camera mea. Dar mirosul... Si apoi. Ca din instinct incerc sa imi misc mana. Picioarele. Nimic. Sunt inerta. Imobilizata. Inima mea o ia razna. Ca si cum si-ar face loc prin piept sa fuga. Ma simt transpirata. Transpiratie imi uda parul. Pijamalele. Curgea pe fata mea. Puteam sa o simt. Dar nimic mai mult. Nici o alta simtire. Doar transiratia rece. Si bataile inimii. Dar totusi ceva imi era neclar.Toate sunetele imi erau diluate. Le auzeam ca pe niste benzi derulate inapoi. Ca si cum as fi amortita. Insa puteam simti ceva apasandu-mi pieptul.O tensune. Ceva care imi incorda muschii. Care ma facea imobila. O durere peste tot. Ceva care ma inspaimanta. Ceva care ma facea sa imi doresc moartea. Deschid gura. Plamanii si pieptul meu se incordeaza si ei. De data asta la comanda mea. Insa sunetul intarzie sa apara. E ca si cum ar ramane undeva in esofag. Incerc din nou. Si din nou. Ma strofoc din toata puterea sa strig. Sa ma pot salva. Insa dintr-o data. Ca printr-o strafulgerare. Totul revine la normal. Imi simt mana. Instinctiv imi caut telfonul ,il scot de sub perna. Ma ridic pe fund si apos rapid pe prima tasta. Lumina se reflecta in oglinda din fata patului. Imaginea mea din ea ma ingrozeste si apoi un sunet imi iese din plamanii cu putere. Un sunet de eliberare. Un sunet care sparge linistea si intunericul acelei nopti.

Ceasul telefonului arata ora 3:00.

Lacrimi fierbintii imi cad pe obraji. Ce a fost asta? A fost real?



Asculta mai multe audio Muzica